Enigma chirurgiei paranormale din Filipine partea a III-a

Un articol de Howard G. Charing , tradus si postat cu acordul autorului.
Multumim Ioanei-Maria Iliut pentru traducere
Copyright traducere romaneasca : http://www.nierika.ro/

Un vindecător şi chirurg paranormal care lucrează în Baguio este Placido Palitayan. Este un chirurg paranormal extrem de sigur şi talentat. A fost un privilegiu să îl întâlnesc, să îl intervievez, să fac filme despre el şi să lucrez cu el. Am filmat un interviu întreg cu Placido, iar aceasta este transcrierea după câteva sesiuni de vindecare în cadrul cărora Placido a operat trei oameni (inclusiv pe mine):

Howard: Poţi să îmi spui mai multe despre vindecara şi chirurgia paranormală pe care tocmai le-ai practicat şi pe care le-am filmat?

Placido: Nu sunt un doctor, aşa că este foarte dificil să fac o descriere sau să dau o explicaţie medicală. În procesul de vindecare, atunci când vindec, vindec cu toată fiinţa mea; mintea, inima şi sufletul meu se roagă pentru ca Dumnezeu să mă ajute.

Acest mister este puterea, sau energia, sau ceea ce numim Dumnezeu. Trupurile noastre sunt complexe şi au adesea probleme cauzate de sentimente. Toată lumea păţeşte acest lucru; nimeni nu este perfect sănătos. Dar mintea noastră într-o conexiune cu El (arată în sus), face miracole, minut de minut în vieţile noastre.

Howard: Când îţi începi vindecarea aşa cum tocmai am văzut, îţi spui rugăciunile şi meditezi, iar această putere exterioară intră în tine, ca mai apoi să începi să deschizi corpul persoanei. Acesta este modul în care vezi tu lucrurile?

Placido: Da, ceva de genul acesta. Înfăptuiesc vindecarea, nu mă gândesc la mine, sau la orice altceva. Doar slujesc, aşa încât puterea divină să lucreze prin mine, pacientul trebuie doar să se relaxeze, să îşi deschidă mintea, să nu se gândească la probleme, aşa încât energia divină să lucreze prin întreg sistemul corpului său.

Howard: Înţeleg. Aceste lucruri sunt similare cu ceea ce am auzit şi de la alţi chirurgi paranormali.

Placido: Acesta este modul în care funcţionează vindecarea.

Howard: Eu m-am simţit foarte relaxat, foarte deschis când ai lucrat pe mine, iar acum mă simt mult mai bine, mult mai curat.

Placido: Ştiu.

Howard: Aş vrea să îţi pun câteva întrebări. Aşa cum am discutat, eu aduc grupuri de vestici în Filipine, iar ei ar dori să ştie mai multe despre vindecător, despre trecutul lui şamd. Poţi să îmi spui cum ţi-ai început munca de vindecare?

Placido: Cred că este un plan divin şi peste puterea mea de înţelegere. Eram foarte mic atunci când mi-am rupt degetele. Eram după ore la şcoală, împreună cu prietenii mei. A trebuit să îmi las prietenii acolo, deoarece era pe înserate, iar eu nu puteam vedea noaptea drumul către casă. Trebuia să cobor un deal, iar eu am alergat înspre casă, deoarece se însera foarte repede, am căzut, m-am rostogolit în jos şi m-am lovit cu degetele de un bolovan. Degetele mi s-au dat complet pe spate (arată cum). În mintea mea, deoarece eram foarte mic, aveam numai nouă ani, m-am gândit că mi-am distrus mâna. Puteam să mai fac doar un singur lucru, şi anume să mă rog. Nu a fost ceea ce învăţasem la biserică, sau ceea ce mă învăţaseră ceilalţi. M-am rugat adânc în sufletul meu, o rugăciune foarte scurtă, nici acum nu pot să îmi amintesc ce am spus atunci, dar a fost din suflet. Dintr-o dată, după rugăciune, mi-am frecat mâna, am scuturat-o şi era refăcută perfect.

Întors acasă, nu am putut vorbi şi eram foarte uimit de ceea ce se întâmplase. Nu credeam că Dumnezeu făcuse acel lucru. A doua zi când m-am dus la şcoală, profesoara m-a întrebat: "Placido, vrei să răspunzi la întrebare?" O puteam auzi, dar nu puteam vorbi. Eram în ceea ce unii numesc transă. O transă despre care nimeni nu ştia de unde provenea. Profesoara s-a apropiat de mine şi şi-a trecut mâna prin faţa mea. Ştiam ceea ce făcea, dar încă nu puteam să reacţionez. Doar când m-a atins, am putut să răspund: "Da, doamnă", doar atunci am redevenit conştient.

Din acel moment, nu am mai putut merge la şcoală, pentru că lumea spunea că sunt nebun! Aşadar, m-am retras în munţi, în singurătate. În munţi nu e nimeni, numai trestie de zahăr. Astfel, nu făceam altceva decât să beau din trestia de zahăr şi să mă gândesc. Ştiam că trebuie să fiu nebun; îmi spuneam: "Ce fac aici, doar mănânc trestie de zahăr". Nu puteam nici urina din cauza faptului că băusem prea mult zahăr din trestia de zahăr. Ştiam că trebuia să beau altceva, pentru că altfel mi-aş fi distrus sănătatea. Şi acesta a fost începutul a ceea ce se numeşte acum "conştiinţă spirituală". Iar după asta, oricând vedeam oameni, puteam să văd dacă erau bolnavi sau nefericiţi. Mi-am dat seama şi de faptul că puteam să le vorbesc în moduri care îi făceau să se simtă mai bine sau să fie fericiţi. Ei îmi spuneau: Nu eşti nebun, pentru că găseşti răspunsuri la problemele noastre". Spuneam că nu ştiu cum, dar fiind tânăr şi neavând nimic de pierdut, spuneam doar ce vedeam, iar ei au început să mă creadă.

Când au venit misionarii şi au vorbit despre Dumnezeu,m-am simţit atras ca de un magnet de cuvintele lor şi m-am apropiat de ei. I-am întrebat dacă puteam să merg cu ei; atunci când vizitau alte comunităţi, eu atingeam oamenii, iar aceştia se însănătoşau. Mi-am dat seama de faptul că vindecarea despre care se vorbea în Biblie, mi se întâmpla mie. Mai târziu, misionarii au devenit invidioşi pe mine, pentru că, atunci când vorbeam, oamenii mă plăceau şi se adunau în jurul meu, nu al misionarilor.

Astfel misionarii nu au mai vrut să îi însoţesc, iar eu am redevenit singur, simţindu-mă de parcă nimeni nu m-ar fi plăcut. Oricum trebuia să lucrez, pentru că aici, în Filipine, trebuie să munceşti pentru a putea mânca. Munca mea era foarte grea, săpam, spărgeam bolovani, muncă fizică de acest gen. Este o poveste lungă, dar atunci a apărut un mare vindecător paranormal, Eleuterio Terte (el a fost primul chirurg paranormal), apoi Tony Agpoa, Ricardo Gonzales iar ei toţi au dorit să lucrez împreună cu ei. Am spus că nu pot să mă împart în trei. Oricum am decis să lucrez împreună cu Gonzales (el mi-a făcut cea mai bună ofertă!). Eram încă foarte tânăr şi nu vorbeam încă limba engleză. Am călătorit împreună cu Gonzales în Australia în August 1958. După aceea am putut să îmi completez, să îmi desăvârşesc educaţia.

Howard: Pot să te întreb câţi ani ai?

Placido: 65

Howard: Ascultându-ţi povestea, este evident faptul că abilităţile de vindecare s-au dezvoltat în decursul anilor, iar tu îţi practici munca cu mare încredere. Ai început cu vindecare "magnetică" şi paranormală?

Placido: La începutul studiilor mele cu Gonzales, am mers într-o comunitate tribală de "head-hunters" (vânători de capete). Unul dintre ei avea o mare tumoră, iar eu am început să ating (masaj magnetic) acea zonă şi imediat corpul s-a deschis şi a început să ţâşnească şi să curgă sânge. Nu ştiam de ce şi cum se întâmplase acest lucru, pentru că eu doar atingeam corpul. Atunci am privit în spate, iar şeful de trib îşi ridicase mâna şi ţinea în ea un os mare, vroia să mă omoare. Trebuie că s-a gândit că înjunghiasem pacientul atunci când începuse să ţâşnească sângele. Şeful de trib vroia să îmi taie capul (erau vânători de capete!), dar osul s-a rupt în jumătate iar el nu a putut să îşi mişte mâna. Atunci a văzut că nu mai era sânge şi că rana se vindecase complet. Pacientul se ridicase şi râdea. Şeful de trib a râs şi a spus că ar trebui să stau acolo, împreună cu familia lui. Am spus "Nu, mulţumesc, locul meu nu este aici, eu aparţin oamenilor care au nevoie de ajutorul meu."

Howard: Măcar ţi-ai făcut acolo prieteni buni. Aşa cum se spune, este bine să fii în termeni buni cu vânătorii de capete!

Placido: Da, el a vrut să mă omoare, după care a devenit un prieten bun. După aceea am venit în Baguio şi m-am alăturat vindecătorilor. Nu am mai practicat chirurgia paranormală, pentru că am crezut că acest lucru mi se întâmplase o singură dată. În Baguio l-am întâlnit pe Tony Agpoa care lucra cu sute de oameni. El mi-a spus: "Placido, sunt atât de obosit, este deja ora 5 şi mai trebuie să vindec atâţia oameni!" I-am spus că o să îl ajut, iar în 30 de minute i-am ajutat pe toţi oamenii care aveu nevoie de chirurgie paranormală. Eram foarte organizat, mă asiguram că fiecare om era pregătit şi făceam asta pur şi simplu. El a fost foarte surprins, "Cum ai făcut asta?", m-a întrebat; “Toţi acei oameni într-un timp atât de scurt."

Sunt foarte multe poveşti de spus, dar tot ceea ce îmi doresc este pacea. Dau sfaturi spirituale, nu vorbesc despre religie, pentru că pentru mine religia este făcută de om, "El" (şi arată în sus) prin munca Lui, este cel mai important lucru pentru mine. Trebuie să îmi antrenez fiul, pentru ca şi el să facă această muncă şi să mă ajute.

Howard: Ascultând la cele spuse de tine, se pare că cel mai important lucru este acest "sentiment", ca şi copil, nu te-ai gândit la ceea ce se întâmplă, dar aveai un "sentiment". Vreau să îţi mulţumesc pentru timpul tău şi pentru faptul că ţi-ai împărtăşit cu noi povestea şi aventurile, multe, multe mulţumiri pentru aceste lucruri.