marți, 11 mai 2010

Vladislav Matrenitsky , M.D., Ph.D

Dr. Vladislav Matrenitsky va susţine un workshop de vindecare prin cântec in Bucureşti , în zilele 5-6 noiembrie 2011 .

Pentru relaţii şi înscrieri, scrieţi e-mail la aurelmocanu@yahoo.com


Vladislav Matrenitsky,
M.D., PhD, s-a născut în 1963, în regiunea Odessa a Ukrainei .

La vârsta de 8 ani , el a observat pentru prima dată limitările vieţii fizice şi de atunci a luat hotărârea de a înţelege de ce oamenii mor. Aceasta l-a condus până la a urma cursurile Universităţii Medicale de Stat din Odessa , pe care le-a absolvit în 1986.

Din al doilea an de facultate , Vladislav a început o colaborare cu Institutul pentru Studiul Creierului Uman al Academiei Uniunii Sovietice , iar din anul al 5-lea , o colaborare cu Institutul de Gerontologie al Academiei de Ştiinţe Medicale a Uniunii Sovietice . În al 6-lea an de facultate , Vladislav a publicat rezultatele cercetărilor sale în revista “Reports of Academy of Science of USSR” (Rapoartele Academiei de Stiinte Medicale a Uniunii Sovietice). Ca urmare a acestor cercetări , el a fost invitat , (după perioada obligatorie de practică de 3 ani ca medic generalist) , de către faimosul cercetător al îmbătrânirii, şeful şcolii sovietice de gerontologie , academicianul Vladimir Frolkis, să urmeze cursurile post-universitare ale Institutului de Gerontologie .

În 1991 , Vladislav a prezentat lucrarea sa de doctorat , pe tema fiziologiei şi biochimiei proceselor îmbătrânirii, după care a continuat să lucreze în calitate de cercetător ştiinţific în acelaşi Institut . Vladislav are lucrări publicate în domeniul gerontologiei .



În activitatea sa de cercetare , Vladislav a înţeles că adevăratele secrete ale vieţii, îmbătrânirii şi ale morţii se află nu în planul fizic, ci în cel spiritual . El a început să studieze cunoasterea spirituală antică şi modernă -Qi Gong, Alchimia Hermetică , Sufismul . În 1991 , el a înfiinţat unul dintre primele Centre de Dezvoltare Personală şi Spirituală din Kiev, Centrul "Aum". Pentru dezvoltarea Qi-Gong-ului în Kiev , el a primit titlul de Mmbru Onorific al Asociatiei Internaţionale de Ştiinţă a Qi Gong-ului ( Sian, China ).

Vladislav a călătorit în Turcia şi în Cipru, studiind cu Şeicii Ordinelor Sufite Mevlevi şi Nakshbandi.

În acelaşi timp, Vladislav îşi păstrează abordarea ştiinţifică a cunoaşterii primite şi încearcă să găsească legăturile dintre Ştiinţă şi Spirit . Pentru aceasta , el a fost invitat să se alăture Reţelei Medicale şi Ştiinţifice Internaţionale din Marea Britanie ( SCIMEDNET ) .

În continuarea căutărilor sale spirituale, el a ajuns la budismul tibetan , studiind cu şcoala Dzogchen (Chögyal Namkhai Norbu Rinpoche) şi Nyingma (Chökyi Nyima Rinpoche).



De la mijlocul anilor '90 , el a început să cerceteze aspectele vindecătoare şi spirituale ale vocii şi ale sunetului .Aceasta l-acondus în cele din urmă la a-şi întâlni în 2001 Învăţătorul , pe Nikolaz Oorzhak , renumitul Şaman din Tuva , maestru al cântării guturale khoomei (www.khoomei-shaman.com) . După 6 ani de studiu, folosindu-şi cunoaşterea şi experienţa ştiinţifică şi spirituală , Vladislav l-a ajutat pe Nikolay să îşi cristalizeze cunoaşterea , formând Sistemul Un-Hun – Sunetul Soarelui , sistem adaptat lumii vestice .

La ora actuala , Dr. Matrenitsky este co-performerul , co-leaderul , managerul şi translatorul lui Nikolay . Cu începere din 2005 , ei au concertat şi au ţinut seminarii de mai mult de 100 de ori, în 15 ţări din Europa, SUA şi Asia .

Vladislav efectuează o cercetare a eficienţei sistemului Un-Hun în ceea ce priveşte îmbunătăţirea stării de sănătate şi a longevităţii .



Ca şi atitudine de viaţă, Vladislav susţine concepţia potrivit căreia fiecare persoană ar trebui sa răspundă darului vieţii prin participarea activă la menţinerea existenţei şi la evoluţia universală . Fiecare persoană ar trebui să lucreze conştient la dezvoltarea sa personală şi să se devoteze ajutorării celorlalţi cu timp, bani, îngrijire şi ajutor . Prin acceptarea inconvenientelor şi chiar a suferinţei pe această cale , persoana poate deveni capabilă de a dezvolta formele supreme de energie , care sunt necesare pentru transformarea spirituala a propriei fiinţe . În acest mod apare posibilitatea de a armoniza lumea din jurul nostru şi aceea de a crea corpul suprem de energie, capabil să depăşească moartea corpului fizic .



La ora actuală Vladislav locuieşte şi lucrează în Kiev, Ukraina.

vineri, 7 mai 2010

JOY MANNE

Despre Joy Manné


http://www.joymanne.org/

http://www.i-breathe.com/



Joy Manné are o licenţă în psihologie şi un doctorat în psihologie budistă . Ea a practicat meditaţia Vipassana din 1965 , învăţând-o de la Dhiravamsa , apoi a învăţat Terapia Spirituală în Olanda , de la Hans Mensink şi Tilke Platteel-Deur , în perioada 1986-1988 , şi a avut propria sa şcoală de dezvoltare personală şi spirituală în Elveţia , între anii 1989 şi 1995 .
 Joy este fondatoarea şi editoarea şefă a revistei The Healing Breath: a Journal of Breathwork Practice, Psychology and Spirituality ( „Respiraţia vindecătoare: O revistă despre practica lucrului cu respiraţia , psihologie şi spiritualitate ”), iniţial disponibilă prin website-ul lui Joy, http://www.i-breathe.com/ ,iar acum prin website-ul http://www.healingbreathjournal.org/ .

Ea a scris numeroase articole de psihologie budistă, lucru cu respiraţia şi relaţia dintre ele , precum şi studii ale textelor literaturii budiste Theravada în Pali .Ea este membră fondatoare a International Breathwork Foundation (http://www.ibfnetwork.org/) (Fundaţiei Internaţionale Pentru Lucrul cu Respiraţia) şi a editat newsletterul acestei fundaţii în perioada 1997-2001.

Joy Manne este o influenţă majoră în stabilirea profesionalismului şi a standardelor profesionale la fiecare nivel al terapiilor prin respiraţie .

În continuare , câteva cuvinte ale sale despre sine şi munca sa :

Găsesc mai dificil să scriu despre mine însumi decât scrierea cărţilor , articolelor , publicarea revistei , pictura , îngrijirea nepoţilor , bucuriile vieţii de familie .....de aceea acest articol este încă în lucru .

Citesc. Scriu. Predau cursuri .Mă amuz, şi doresc ca şi voi să vă amuzaţi .

Predau Inteligenţa Relaţională . Sunt considerată a fi o expertă în relaţii . Atâta vreme cât e nevoie de doi pentru ca o relaţie bună să existe, voi admite ca sunt expertă . În trainingul de doi ani , predau Inteligenţa Relaţională folosind lucrul cu respiraţia , Dialogul Vocilor ( metoda dezvoltată de Hal şi Sidra Stone ) , Constelaţiile Familiale ( metoda lui Bert Hellinger), Constelaţii Conceptuale ( Metoda mea ) şi lucrul cu energia ( tot metoda mea ) . Cele mai multe cursuri le ţin in Lausanne, unde trăiesc , şi în Varşovia (Polonia) , la centrul Evei Foley, ISI Seminars .

Am început un training de 2 ani în Inteligenţă relaţională în Polonia . Descrierea în limba engleză o găsiţi aici : http://www.joymanne.org/wp-content/uploads/2009/09/RI-training-Poland.pdf

In Brussels voi preda, din Februarie 2011, Constelaţii Conceptuale .

În Elveţia ( în franceză - am fost ispitită din nou ), încep un trainig de doi ani în Constelaţii Conceptuale . În Constelaţiile Conceptuale , „pun” mituri , poveşti , cărţi, filme , uneori chiar şi picturi. Explorarea noastră este în a fi umani . Trainingul va conţine elemente de Respiraţie Conştientă-căci altfel cum am integra?- şi elemente de Dialog al Vocilor – căci altfel cum am cunoaşte în profunzime şi cum am putea stăpâni personalităţile noastre ?

Am scris mai multe cărţi, şi am fost tradusă în 11 limbi. Trebuie să scriu asta ca să o pot crede. Copilul meu Interior , care dintotdeauna a vrut să fie scriitor , se minunează .

Recent a apărut in limba engleză , cartea mea FAMILY CONSTELLATIONS: A PRACTICAL GUIDE TO UNCOVERING THE ORIGINS OF FAMILY CONFLICT. (Constelaţiile Familiale: Un ghid practic pentru descoperirea originilor conflictului familial). Aceasta e a cincea limbă în care e tradusă . Sunt bucuroasă. În această carte , am descris regulile de bază pentru a aduce la iveală ce e mai bun din noi înşine ,din relaţiile noastre şi din familia noastră, aşa cum au fost ele descoperite de Bert Hellinger prin metoda sa, Constelaţiile Familiale. Bert a scris o prefaţă pentru această carte .

În curând va fi disponibilă şi cartea mea JE RESPIRE BIEN (Jouvence Pratiques) . În limba poloneză , numele acestei cărţi este „Respir, deci exist ”. Ediţia în limba engleză va apare în cursul acestui an . Veţi fi uimiţi cât de multe puteţi invăţa despre voi înşivă doar prin aceste patru etape ale respiraţiei : inspir , pauză , expir, pauză. Întreaga viaţă e conţinută în aceste patru faze. Bucuraţi-vă de ea !

Acum lucrez la cartea STRENGTHENING YOUR INNER CHILD: A WORKBOOK. Merge bine.

Cărţi şi poveşti pentru copii: de când au apărut nepoţii, au început să curgă de-a dreptul şi poveştile . Am urmat cursurile Institutului de Literatură pentru Copii. Aceasta este una din cele mai frumoase provocări din viaţa mea , şi îmi îmbogăţeşte toate celelalte activităţi . Curând îmi voi aduna curajul şi voi pune câteva poveşti pe acest website . ( http://www.joymanne.org// )

E o primăvară glorioasă aici în Elveţia . Peste tot sunt camelii şi magnolii . Îmi e dor de rododendronii care cresc atât de abundent în Londra şi în Marea Britanie . În curând am să scot pe balcon geranium-ul .

Alte cărţi scrise de Joy Manne sunt :

- Soul Therapy ( Terapia Sufletului )(North Atlantic Books, Berkeley, CA, 1997), un ghid pentru dezvoltarea personală şi spirituală , carte tradusă şi in limba spaniolă şi in curând în română ,

-The Way of the Breath -roman şamanic iniţiatic

-The Breathwork Process: From Rebirthing Breathwork through Conscious Breathing Techniques to Shamanic Breathwork and Breathwork Meditation

-Conscious Breathing: How Shamanic Breathing Can Transform Your Life (North Atlantic Books, Berkeley, CA, 2004) „Respiraţia conştientă: Cum poate respiraţia şamanică să vă transforme viaţa”- această carte explică în mod cuprinzător lucrul cu respiraţia .Ea include terapia renaşterii (rebirthing ), respiraţia holotropică , exerciţii budiste de respiraţie şi multe altele . Cartea explică experienţele transpersonale atât de des întâlnite- normale de altfel în cadrul lucrării cu respiraţia – în cadrul unei paradigme şamanice .

Joy Manne va vizita România pentru prima dată în septembrie 2010 şi va susţine un workshop de 3 zile (20,21,22 septembrie 2010 )care va include câte o jumătate de zi de elemente de lucru şi vindecare cu respiraţia , dialog al vocilor , vindecare energetică şi constelaţii conceptuale si o zi şi jumătate de constelaţii familiale . Workshopul va avea şi o seară introductivă , în care sunteţi invitaţi să participati pentru a face cunoştinţă cu Joy Manne, această legendă vie a respiraţiei vindecătoare în toate formele sale, precum şi facilitatoare experimentată de constelaţii familiale . .

Detalii suplimentare şi inscrieri : aurelmocanu@yahoo.com